blindfold

voluptate, voluptate absoluta

The Devil Wears Prada

Posted by zgriptzu on April 18, 2009

mmmda, m-am gândit şi eu să încep să mă uit la filme, prea eram “complexată” şi criticată că nu am văzut multe filme care merită… sau nu… în fine…

THE DEVIL WEARS PRADA

the-devil-wears-prada

Regia: David Frankel

În rolurile principale: Anne Hathaway, Meryl Streep

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 110 minute

Premiera în România: 6 iulie 2006

Special: 2 nominalizări la Oscar, 1 premiu şi 2 nominalizări la Globul de Aur

The plot: cred că ştiţi cu toţii, nu îmi închipui că cineva e atât de în urma cu filmele, ca mine, încat să nu fi văzut “The Devil Wears Prada”… mă rog, ideea e că o tipă total paralelă cu moda, Andrea, care vrea să devină ziaristă la New York, se duce la un interviu la cea mai de succes revistă de modă, “Runway”, unde întalneşte Diavolul, în persoana Mirandei Priestly şi îi devine asistentă; Miranda capătă încredere în Andrea pe măsură ce viaţa personală a bietei fete se duce de râpă, aceasta fiind mult prea ocupată să-i stea la picioare şefei. Andrea se desparte de iubitul ei din cauză că el nu îi înţelege ambiţia, iar când ajunge la Paris află că soţul Mirandei a intentat divorţ, sub acelasi motiv ca şi fostul său iubit. Într-o frântură de discuţie pe care cele două o poartă în maşină, în drum spre un eveniment, Miranda îi spune Andreei că se regăseşte în ea, iar Andrea nu îi împărtăşeşte opinia. Când coboară din maşină, Andrea pleacă şi îşi aruncă telefonul sunând într-o fântână, dându-şi seama că nu îşi doreşte viaţa pe care o duce şi se întoarce la New York pentru a îndrepta lucrurile.

Ce cred eu: Ok, da, în viaţă trebuie să faci sacrificii… multe… eu merg pe principiul “cariera înainte de orice altceva” (menţionez: nu şi şcoala, where would be the fun?!:)), deci în 75% din film sunt de acord cu Andrea şi cu motivul pentru care face ce face. În rest, însă, nu mă regăsesc în ea. Ideea filmului e foarte controversată şi dezbătută nowadays; perspectiva înclină spre sentimentalism, în defavoarea materialismului… ceea ce poate fi interpretat de fiecare cum doreşte. Eu sunt mai mult materialista din punctul ăsta de vedere, aş putea spune chiar realistă: în lumea de astăzi, ca să intri în orice industrie îţi trebuie bani, pile sau recomandări foarte foarte foarte deosebite, iar Andrea ştia de ce trebuia să reziste la “Runway”, altfel, cu greu ar fi ajuns unde îşi propusese. Filmul propulsează, mai ales la final, subiectivismul în industria modei new-yorkeze şi, altminteri, mondiale. Dar fiecare trebuie să plece de undeva pentru a-şi cunoaşte valoarea şi orice employer are nevoie de o părere din afară, de un punct de pornire în ceea ce-l priveşte pe cel pe care-l va face responsabil pe un anumit segment în afacerea pe care o gestionează.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: