blindfold

voluptate, voluptate absoluta

guess who’s back…

Posted by zgriptzu on May 18, 2009

Pornind de la o nouă ipoteza lansată de adoratul meu prieten Thomas, m-am convins că unele concepţii ale mele chiar îşi au sensul…

Problema s-ar spune că e faptul că nu mă înţelege multă lume… înainte aveam tendinţa să mă ghidez după cum mă înţelegeau cei din jur sau, mai bine zis, cum nu mă înţelegeau… cred că nici măcar nu găseam cuvintele să exprim toate gândurile care abia se mai înghesuiau în mintea mea… I needed a brainwash of those pieces of crap… and “here I go again, I promised myself I wouldn’t think of you today”. Am ajuns la concluzia că aroganţa e mai bună decât orice. De ce să îţi faci griji pentru toţi suferinzii de lipsă de viaţă care comentează vrute şi nevrute? De ce să te simţi rău că “nimeni nu te înţelege”? Unde ajungi daca iti pasa? În fond, singurul prieten al omului este el însuşi. Ce-i societatea? E ficţiune… e o adunatură de oameni care se preocupă de alţii, neglijându-se pe sine înşişi, care se concentrează asupra aşa-zisului bine al celorlalţi, uitând că ei există pe lume ca să facă ceva, dar nu faci ceva gândindu-te la ce gândesc alţii, ai o personalitate pe care trebuie să o dezvolţi, să o perpetuezi, să faci ceva ce urmează să fie dezvoltat, să fie gândit mai departe, să fie dus la extreme…

Chiar!! De ce unii oameni au impresia că-şi cunosc limitele rele? “Uau, am băut de nu mai ştiam de mine, aia a fost maxim” … “Am luat o super supradoză, să zicem că mi-am revenit în n zile, dar încă nu-s complet ok” … What the hell? Trăieşti? Deci nu a fost o limită. Try again, for fuck sake, if you wanna find out the limits!!!!

Mai cred că sentimentele sunt strâns legate de exprimare. Când simţi ceva, ţi-e uşor să exprimi…. e un imbold, un indiciu, un punct de pornire spre ceva… în cazul meu, sentimentele au dus numai la lucruri bune. Ca să fiu mai explicită, am început să realizez cu adevărat cine sunt… aş putea să mă descriu…am descoperit muzica ce ma caracterizează, am descoperit atmosfera în care sunt eu însămi, am descoperit persoane (puţine, de altfel) alături de care mă simt în largul meu, în adevăratul sens al cuvântului, am descoperit că pot să îmi las imaginaţia să zboare oricât de departe, pentru că nimeni dintre cei de care îmi pasă nu zice nimic… să fiu sinceră, îmi pasă de prea puţini, doar de părerea câtorva, dar la urma urmei trăiesc pentru mine, nu pentru ei….

Egoismul, în viziunea mea, există în orice: când spui despre cineva că se gândeşte mai întâi la ceilalţi şi apoi la el, te întrebi de ce face asta? Pentru că îi stă în fire e un răspuns relevant? Eu nu văd lucrurile aşa. Atunci când faci un bine cuiva, o faci ca să te simţi tu bine… e ca şi cum ai face un rău doar de dragul de a-l face… omori pe cineva într-un mod foarte sadic, să presupunem, pentru că îţi face plăcere să vezi un om chinuindu-se… dintr-un motiv sau altul, îţi place, te simţi bine… (zic şi eu, nah, dacă tot vorbeam de extreme câteva rânduri mai sus). Aşa şi cu binele făcut cuiva; ajuţi pe cineva pentru că te simţi tu extraordinar când ajuţi persoana aia, deci tot la binele propriu te gândeşti…

Egocentrismul… e un mod de a privi viaţa… de ce e rău să consideri că totul se învârte în jurul tău, de vreme ce oamenii pe care îi întâlneşti fac parte din viaţa ta? Logic, mai mult sau mai puţin, ei tot aparţin unei anumite părţi a vieţii tale, deci, practic, într-o anumită proporţie, trăiesc pentru tine cum ar fi, ca şi cum ar fi rodul imaginaţiei tale, deci vezi prin ochii tăi totul şi totul se leagă de tine… când interacţionezi cu o persoană, din ecuaţia creată faci parte, deci e vorba despre tine… aş vrea şi eu un exemplu de om deloc egocentrist, dacă se poate….

Şi pe deasupra, sunt narcisistă… da, consider că nu există nimeni mai bun decât mine, atâta timp cât eu sunt fericită pe deplin… nu cred să existe ceva neîmplinit în momentul ăsta în viaţa mea, deci toate deciziile pe care le-am luat până acum au fost bune şi au dus, în final, la ceva care pe mine mă face să simt că plutesc deasupra norilor, într-o lume unde nu există nimeni “mai perfect” decât mine sau ceva “mai perfect” decât ceea ce mă defineşte pe mine, ca fiinţă.

Sunt atâtea de spus, nu aş termina niciodată cu astfel de filosofii… sper că v-a făcut placere să îmi citiţi una dintre adevăratele feţe ^^

-doza de morcheeba… nu cred că găsesc ceva potrivit… vă asupresc acum cu altceva 😀  Boards of Canada – Aquarius

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: