blindfold

voluptate, voluptate absoluta

Posts Tagged ‘milioane’

Voua va pasa?

Posted by zgriptzu on February 4, 2010

Sunt socata. De ani de zile de cand merg cu R.A.T.B. am vazut o gramada de cersetori, vanzatori de tot felul de nimicuri si “colindatori”, chiar si copii trimisi la cersit, murdari si prost imbracati… dar niciodata BATUTI. Eh, mi-a fost dat sa vad si asta si mi-au dat lacrimile. Un baietel de vreo 12 ani sa zic, imbracat cu o pijama veche si murdara de culoare creme la origine, cu niste adidasi maronii plini de noroi si zapada si o soseta de un fel si alta de alt fel… cu arcada dreapta sparta, sange pe fata. Si plangea. Plangea si tremura de frig. Normal, la -1 grad sa mergi pe strada “imbracat” asa… In orice caz, mi-au dat lacrimile, si culmea, ascultam si “Don’t cry” de la Guns ‘n’ roses. In momentul acela mi-am zis ca da, frate, pentru asta chiar merita sa dau la medicina. Sunt atatia medici, atatea organizatii ale medicilor care se ocupa de copiii strazii, de drepturile lor, copii furati de la familii, prinsi in industria traficului de copii in scopul de a cersi si a aduce bani unor “mafioti”, ca nici macar cuvantul “mafiot” nu li se potriveste. Poate animale, dar si alea au un oarecare instinct si conservare si nu sunt chiar atat de insensibile.

Ma gandesc oare cate milioane de copii in situatia asta sunt in lume si nu se poate face nimic. Oare cati copii plang pe strazi, fara un adapost decent deasupra capului? Sau cati orfani sunt rapiti sub forma de “adoptie” din orfelinate, cu care se face trafic de carne vie sau de organe? Si oare cator persoane in lumea asta le pasa si chiar fac ceva pentru a-i ajuta? Oare cati dintre noi lacrimeaza cand vad asemenea cazuri si cati intre noi chiar avem acel impuls de a porni sau a ne implica intr-o actiune de ajutorare? Oare chiar suntem atat de insensibili si de egoisti? Si oare chiar nu exista nicio solutie pentru a le oferi o sansa, o viata, a le reda dreptul la o viata decenta si la o familie? Oare nu exista autoritati care sa isi faca treaba si sa ancheteze astfel de cazuri sau care sa pedepseasca astfel de crime? Pentru ca nu le pot numi altfel. E crima. Ucizi un suflet. Ucizi sanse. Ucizi vise si perspective. Ucizi viitorul unor oameni.

Sunt curioasa, in Romania, textierii de le scriu “placutele” cersetorilor oare cati bani isi iau din a rupe picioare si maini, a invineti si jefui niste fiinte umane? Dar in lume? Sa fie banii cea mai de pret avutie pe care o poate avea un om? Sa fie atatia in stare de asemena fapte pentru niste hartii? Cum pot fi acesti oameni fericiti, fiind inconjurati de umilinta si diverse infractiuni? Unde le e constiinta? Oare ei pot adormi usor noaptea stiind ca in ziua ce tocmai s-a incheiat au castigat de pe urma unor suflete nenorocite? Unde le e omenia? Oare ar deschide ochii daca li s-ar intampla lor ce fac ei sa li se intample altora?

Mie imi pasa. Voua va pasa? Voi ati sari in ajutorul lor, oricat de mult v-ar rani ce se intampla, oricat de greu ar fi sa suporti ideea unei astfel de … “vieti”,  oricat de urat mirositor si dizgratios si murdar si chiar macabru ar fi ceea ce vi se arata? Eu da. Pentru ca nu concep cum atata lipsa de orice forma de educatie, respect si umanitate si compasiune si cum atata sange rece poate construi un … om…

Sper ca ceva din asta va impresioneaza si poate ca veti simti macar acelasi lucru ca si mine … asta inseamna ca noi am putea schimba lumea intr-una mai buna si mai surazatoare!

Nicola – Iarna (Milioane) // \”Nu mai dati banii copiilor strazii\”


Advertisements

Posted in feelings, thoughts | Tagged: , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

O urăsc!

Posted by zgriptzu on September 10, 2009

O urăsc! Am o poză cu voi doi. Era îmbrăcată cu o bluza mov-syclam cu flori și o jacheta albastră de catifea raiată. Erați în fața unui magazin. Tu purtai acel paltonaș maro cu dungi negre. Era sfârșitul lui aprilie atunci când mi te-a luat. Atunci a început totul. Tot calvarul meu. Luni de zile am trăit cu senzația că te pierdeam, iar tu negai, îmi demonstrai că nu e așa doar ca să mă amăgești. Până la urmă, tot ai plecat de lângă mine, te-ai dus la ea și m-ai lăsat să mă lupt singură cu toți. O urăsc, jur, o urăsc din tot sufletul! Nimeni nu mi-a facut mai mult rău decât ea, iar tu știi asta! Nu nega! Dacă nu era ea, rămâneai la mine, cu mine, lângă mine… Toate acele momente s-au pierdut odată cu tine undeva… Dacă măcar aș știi unde să le găsesc… Cred că le-aș lua înapoi.

Ții minte când am fugit de tine, ziua aceea de 6 iulie când nu am vrut să te văd, când am vrut să mă gândesc la ce va fi urmat?… Ai venit după mine. Am mai avut nenumărate zile ca aceea de când ai plecat. Chiar și anul ăsta, dar nu mai venea nimeni după mine. Nu mai aveam decât visele în care lucrurile ar fi stat altfel.

Sau ziua când te-ai teleportat pe strada mea… cred că atunci m-ai impresionat cel mai tare. Te gândeai mereu la mine. Cine va mai face asta vreodată? Cine va mai știi să mă aprecieze ca tine? Cine va știi să mă iubească și să mă respecte ca tine? Cine va mai știi cu adevărat cine sunt? Oare am să las vreodată pe cineva să mai descopere asta?

Ții minte ziua de 16 decembrie? Trecuseră doar 3 zile… eram noi doi și restul nu contau… doar niște fulgi de zăpadă în Parcul Eroilor și un frig de crăpau pietrele.

Ții minte excursia? Și poza aceea geniala din gară? Noaptea aia…23-24 februarie…de câte ori am visat-o… nu ți-am spus…

Nu ți-am spus multe, pentru că nu mai contează pentru tine. Acum ești sec. Ești neexpresiv. ”te-ai desprins”, ai trecut mai departe, nu ca mine. Dacă măcar… măcar mi-ai da ocazia să-ți spun… am atâtea să-ți spun, s-au întâmplat atâtea și mă simt închisă pentru că tu nu știi. Mă vindeci de orice rău. Privirea ta… privirea ta… cu cât drag mi-o amintesc… Ochii tăi aproape negri mă priveau plini de iubire. Unde s-a dus iubirea aia? Unde ai dus-o? De ce mi-ai luat-o atunci când aveam cea mai mare nevoie de ea? Am hanoracul alb pufos pe mine acum, iar gulerul îi e ud… sunt lacrimi. Ce e mai rău e că nici până acum nu am reușit să le păstrez în mine… le-am vărsat pe toate….

Doamne, dacă te-ai întoarce… dacă aș mai putea să te am măcar o zi… aș face ziua aia de miliarde de milioane de ori mai frumoasă și mai intensă și mai … oricum vrei tu să spui… decât cele mai frumoase și mai intense și mai cum vrei tu să spui zile pe care le-am avut împreună vreodată. Mi-aș trăi viața în 24 de ore. Aș lăsa tot. Dar nu vei veni. Nici nu îmi vei răspunde. Nici măcar nu vei vărsa o lacrimă în amintirea a ceea ce a fost frumos. Nici măcar nu-mi vei spune că ai citit ce scrie aici. Mă vei lăsa în continuare să cred că m-ai uitat. Și mă voi întreba de ce oare te prefaci. Sau poate că de data asta mă înșel și tu chiar nu te prefaci. Asta m-ar durea…

Îmi e dor de tine, de noi, de tot…

Dă-mi un semn…

~tillsammans

”my baby,,make me smile..right now, make me smile please..”

Posted in dreams and imaginary stuff, feelings, longing, thoughts | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 Comments »