blindfold

voluptate, voluptate absoluta

Posts Tagged ‘viata’

zgriptzuroaica este un personaj haotic

Posted by zgriptzu on October 7, 2009

Eu sunt Zgriptzu. Zgriptzu vine de la zgriptzuroaică. Este un personaj  fictiv, de basm. Nu știu cum mi-a venit ideea asta cu ”Zgriptzu”, dar mi-a plăcut foarte mult încă de la început. În ”Prâslea cel voinic și merele de aur”, zgripțuroaica apare mai întâi ca personaj negativ, însă, ajutându-l pe Prâslea să se întoarcă pe tărâmul său, devine personaj pozitiv. Ea se schimbă, trece de la o stare la alta, își schimbă atitudinea, când vrea ceva, când vrea altceva, dar de fapt ar vrea totul și în același timp nimic, nici ea nu mai știe, se încurcă în propriile-i gânduri și dorințe, uită se sine însăși, iar când se regăsește este cu totul și cu totul altcineva.

Eu sunt haotică. Pot fi altfel de la minut la minut. Am toane. Poate că acum nu mi se pare nimic în neregulă, iar peste 5 minute când totul va rămâne exact la fel nu mi-ar mai conveni nimic. Acum vreau liniște, relaxare, iar peste câteva minute voi vrea energie, distracție, agitație, zgomot. Acum vreau să ascult Silencer, iar în câteva momente voi vrea să ascult Telepopmusik. Acum vreau să mă îmbrac în negru pentru că mă simt deprimată, însă poate în două minute mă voi schimba și mă voi îmbrăca în galben, o culoare vie și energică, ceva care mă trezește la viață, care mă face să poftesc la deliciile zilei. Sau serii. Acum mi-e frig și vreau să fie cald de tot, caniculă. Dar dacă mă gândesc mai bine, îmi place frigul. Îmi dă o senzație plăcută de singurătate liniștitoare, care poate să nu-mi mai placă în scurt timp, și să vreau căldură și animație în jurul meu.

Dacă ceva pe lumea asta îmi displace profund, acel ceva este luarea deciziilor. Urăsc să decid. În mintea mea este așa un haos încât nu știu eu ce vreau pentru mine, nu sunt capabilă să aleg ceva pentru mine, cu atât mai puțin să aleg pentru alții. Bine, poate îmi place să decid ceva, dar nu să aleg. Variantele mă încurcă pentru că îmi oferă și mai multe viziuni asupra lucrurilor față de câte viziuni am eu, ceea ce îmi face ”munca” mai grea. O zgripțuroaică nu se regăsește în nimic, dar totuși, o parte din ea stă în toate. Este și nu este ceea ce o definește. Eu sunt o zgriptzuroaică. E doar o figură de stil. Îmi place să fiu așa. Mă simt diferită. Nu neapărat într-un sens bun, dar sunt diferită și asta știu sigur că îmi place. Sau … nu. Eu sunt Zgriptzu.

IMGP8472 copy

Advertisements

Posted in books and impressions, movies, theatre, opera, operetta, thoughts | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 Comments »

Am visat ca muream… sau nu

Posted by zgriptzu on September 12, 2009

Am avut un vis foarte ciudat, acum ceva vreme, dar abia acum am apucat să public acest post. Visam că muream. Eram într-un pat de spital și eram în moarte clinică. Eram conștientă că urma să mor și voiam să mor. Dar (interpretarea mea), pentru că mi-am dorit prea mult, n-am mai murit. Eram bolnavă grav în vis, nu știu exact ce aveam, o formă de cancer, sau așa ceva. Vedeam, auzeam doctori. Știam în mare cam tot ce se petrecea. Parcă mi-aș fi ieșit din corp și vedeam totul și trăiam totul, dar nimeni nu mă vedea și nu mă lua în seamă. Vorbeam, gesticulam, trăiam, undeva în mine însămi. Apoi nu știu ce mi-au făcut, dar mi-am revenit. Mă salvaseră, iar eu am fost dezamăgită că nu murisem. Simțeam că aș fi putut controla totul. Aș fi putut să mor, apoi să revin la viață când vreau. Dar nu m-au lăsat să mor. Vedeam, tot așa, parcă desprinsă de corp, cum îmi reveneam, cum trăiam viața cu adevărat, dar voiam în continuare să mor. Era dorința mea ascunsă, pe care o știam eu, doar eu, eu fiind conștiința mea. Mă prefăceam și față de trupul meu, mă ascundeam chiar și de el, nu-l lăsam să arate ce vreau de fapt, iar el credea că e ceva complet normal, chiar că nu exist. Asta ar putea fi una dintre ambițiile mele, dar știu că nu se va împlini vreodată.

După visul ăsta, am mai visat ceva ciudat, dar nu mai țin minte acum…

deathcolor


Posted in dreams and imaginary stuff | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

O urăsc!

Posted by zgriptzu on September 10, 2009

O urăsc! Am o poză cu voi doi. Era îmbrăcată cu o bluza mov-syclam cu flori și o jacheta albastră de catifea raiată. Erați în fața unui magazin. Tu purtai acel paltonaș maro cu dungi negre. Era sfârșitul lui aprilie atunci când mi te-a luat. Atunci a început totul. Tot calvarul meu. Luni de zile am trăit cu senzația că te pierdeam, iar tu negai, îmi demonstrai că nu e așa doar ca să mă amăgești. Până la urmă, tot ai plecat de lângă mine, te-ai dus la ea și m-ai lăsat să mă lupt singură cu toți. O urăsc, jur, o urăsc din tot sufletul! Nimeni nu mi-a facut mai mult rău decât ea, iar tu știi asta! Nu nega! Dacă nu era ea, rămâneai la mine, cu mine, lângă mine… Toate acele momente s-au pierdut odată cu tine undeva… Dacă măcar aș știi unde să le găsesc… Cred că le-aș lua înapoi.

Ții minte când am fugit de tine, ziua aceea de 6 iulie când nu am vrut să te văd, când am vrut să mă gândesc la ce va fi urmat?… Ai venit după mine. Am mai avut nenumărate zile ca aceea de când ai plecat. Chiar și anul ăsta, dar nu mai venea nimeni după mine. Nu mai aveam decât visele în care lucrurile ar fi stat altfel.

Sau ziua când te-ai teleportat pe strada mea… cred că atunci m-ai impresionat cel mai tare. Te gândeai mereu la mine. Cine va mai face asta vreodată? Cine va mai știi să mă aprecieze ca tine? Cine va știi să mă iubească și să mă respecte ca tine? Cine va mai știi cu adevărat cine sunt? Oare am să las vreodată pe cineva să mai descopere asta?

Ții minte ziua de 16 decembrie? Trecuseră doar 3 zile… eram noi doi și restul nu contau… doar niște fulgi de zăpadă în Parcul Eroilor și un frig de crăpau pietrele.

Ții minte excursia? Și poza aceea geniala din gară? Noaptea aia…23-24 februarie…de câte ori am visat-o… nu ți-am spus…

Nu ți-am spus multe, pentru că nu mai contează pentru tine. Acum ești sec. Ești neexpresiv. ”te-ai desprins”, ai trecut mai departe, nu ca mine. Dacă măcar… măcar mi-ai da ocazia să-ți spun… am atâtea să-ți spun, s-au întâmplat atâtea și mă simt închisă pentru că tu nu știi. Mă vindeci de orice rău. Privirea ta… privirea ta… cu cât drag mi-o amintesc… Ochii tăi aproape negri mă priveau plini de iubire. Unde s-a dus iubirea aia? Unde ai dus-o? De ce mi-ai luat-o atunci când aveam cea mai mare nevoie de ea? Am hanoracul alb pufos pe mine acum, iar gulerul îi e ud… sunt lacrimi. Ce e mai rău e că nici până acum nu am reușit să le păstrez în mine… le-am vărsat pe toate….

Doamne, dacă te-ai întoarce… dacă aș mai putea să te am măcar o zi… aș face ziua aia de miliarde de milioane de ori mai frumoasă și mai intensă și mai … oricum vrei tu să spui… decât cele mai frumoase și mai intense și mai cum vrei tu să spui zile pe care le-am avut împreună vreodată. Mi-aș trăi viața în 24 de ore. Aș lăsa tot. Dar nu vei veni. Nici nu îmi vei răspunde. Nici măcar nu vei vărsa o lacrimă în amintirea a ceea ce a fost frumos. Nici măcar nu-mi vei spune că ai citit ce scrie aici. Mă vei lăsa în continuare să cred că m-ai uitat. Și mă voi întreba de ce oare te prefaci. Sau poate că de data asta mă înșel și tu chiar nu te prefaci. Asta m-ar durea…

Îmi e dor de tine, de noi, de tot…

Dă-mi un semn…

~tillsammans

”my baby,,make me smile..right now, make me smile please..”

Posted in dreams and imaginary stuff, feelings, longing, thoughts | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 Comments »